Delta Scuti
| Delta Scuti | |||||
| |||||
| Denumire Bayer | δ Sct, δ Scuti | ||||
| Date de observație | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Constelație | Scutul 
| ||||
| Magnitudine aparentă | 4,71[1]
| ||||
| Magnitudine aparentă vizuală | 4,72 | ||||
| Clasificare spectrală | F2II-III[2]
| ||||
| Tipul de variabilă | δ Sct | ||||
| Astrometrie | |||||
| Distanța față de Terra | 202 al (61,933 pc) | ||||
| Orbită | |||||
| Detalii | |||||
| Rază | 4,56 Rază solarăi
| ||||
| Alte denumiri | |||||
| Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |||||
Modifică date / text  |
|||||
Delta Scuti (δ Sct, δ Scuti) este o stea gigantă din constelația Scutul. Cu o magnitudine aparentă vizuală de 4,72,[3] această stea este a cincea cea mai luminoasă din constelația din care face parte. Analize făcute asupra paralaxei în timpul misiunii Hipparcos au plasat steaua la o distanță de aproximativ 202 ani-lumină de Soare. [4]
Denumirea de Delta Scuti a fost una ulterioară fostei denumiri de 2 Aquilae. [5]
Delta Scuti este o stea variabilă, fiind prototipul tipului de stele variabile Delta Scuti; Delta Scuti prezintă fluctuații ale luminozității în magnitudinea aparentă de +4,60 până la +4,79 într-o perioadă de 4,65 ore.
Această stea are doi companioni: Delta Scuti B, de magnitudine +12,2 și situat la o distanță aparentă de 15,2 secunde de arc, și Delta Scuti C, de magnitudine +9,2, situat la 53 de secunde de arc.
În 1,1 până la 1,2 milioane de ani, Delta Scuti se va apropia la circa 10 ani-lumină de Sistemul nostru Solar, și va deveni cea mai strălucitoare stea de pe cerul nocturn, atingând o magnitudine de -1,84.[6]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ SIMBAD
- ^ The Physical Basis of Luminosity Classification in the Late A-, F-, and Early G-Type Stars. I. Precise Spectral Types for 372 Stars[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Johnson, H. L.; et al. (). „UBVRIJKL photometry of the bright stars”. Communications of the Lunar and Planetary Laboratory. 4 (99): 99. Bibcode:1966CoLPL...4...99J.
- ^ van Leeuwen, F. (), „Validation of the new Hipparcos reduction”, Astronomy and Astrophysics, 474 (2): 653–664, arXiv:0708.1752
, Bibcode:2007A&A...474..653V, doi:10.1051/0004-6361:20078357
- ^ Wagman, M. (). „Flamsteed's Missing Stars”. Journal for the History of Astronomy, Vol.18, NO. 3/AUG, P.209, 1987. 18: 212. Bibcode:1987JHA....18..209W.
- ^ Tomkin, Jocelyn. „Once and Future Celestial Kings”. Sky and Telescope, april, 1998, P.60 (în engleză).
Vezi și
[modificare | modificare sursă]
| ||||||||||||||